Telefonul va fi prezentat în cadrul târgului de tehnologie MWC 2019.

Noul flagship pregătit de LG va avea specificații desoebite. Vom regăsi un senzor ToF (Time of Flight) la camera frontală, pentru face unlock și emoji 3D animate.

De asemenea, telefonul va avea procesor de ultimă generație, Snapdragon 855 și o baterie foarte bună, de 3.500 mAh.

Cu toate acestea, acest telefon nu avea și model X50 pentru tehnologie 5G, această specificație se va regăsi numai pe un alt model LG, V50 ThinQ, care va fi lansat tot la Barcelona.

LG G8 va avea cameră duală pe spate, cu modul orizontal, jack pentru căști, senzor de amprentă și port USB-C.

Având în vedere aceste specificații, prețul va fi pe măsură. Potrivit celor de la GSM Arena, telefonul va costa în jur de 900 de dolari.

Noul flaghip va avea un senzor inovator la camera frontală

Conform unui comunicat oficial trimis de LG, noul smartphone G8 ThinQ va avea la camera frontală un senzor ToF (Time of Flight). În timp ce alte tehnologii 3D folosesc algoritmi complecși pentru a calcula distanța dintre obiectiv și un obiect, microcipul senzorului de imagine ToF oferă o măsurătoare mai corectă, captând lumina din spectrul infraroșu reflectată de subiect.

Drept rezultat, ToF are o mai mare eficiență când lumina ambientală este crescută, reducând încărcarea procesorului aplicației și, prin urmare, și consumul de energie.

Datorită timpilor săi reduși de răspuns, tehnologia ToF este folosită larg în cadrul diverselor metode de autentificare biometrică, precum recunoașterea facială.

În plus, deoarece tehnologia ToF vizualizează obiectele în 3D fără a fi afectată de lumina din surse externe, aceasta oferă o rată excelentă de recunoaștere, atât în spații de interior cât și de exterior – ideală pentru implementarea în aplicații de realitate augmentată (AR) și realitate virtuală (VR).

Vârful de gamă LG va avea și funcții unice, posibile doar datorită tehnologiei ToF, precum funcția Real Bokeh îmbunătățită. Folosind algoritmul LG pentru camera foto, senzorul 3D poate distinge cu ușurință subiecții umani de obiectele de fundal, permițând utilizatorilor să-și facă selfie-uri mai impresionante vizual folosind diverse niveluri de blur.

Foto: Phone Arena


Rămâi la curent cu cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus:


Share articol: