Producătorul chinez a anunțat când va lansa primele telefoane cu tehnologie 5G.
În cadrul evenimentului MWC Shanghai, Eric Xu, CEO al companiei Huawei, a declarat că primele soluții comerciale 5G și procesoare pentru telefon vor fi lansate pe piață în martie 2019.
Astfel, primele telefoane ale companiei cu tehnologie 5G ar putea ajunge în magazine începând cu luna iunie 2019, scrie Phone Arena.
Ținând cont și de gadgeturile pe care le va lansa Huawei anul viitor, putem estima care va fi primul telefon premium cu 5G: este vorba de Mate 30, care va fi lansat în octombrie 2019 și care va putea beneficia astfel de noua tehnologie, care se va regăsi pe procesorul Kirin 1020.
Interesant este că, dacă Huawei va lansa în iunie 2019 primele telefoane cu 5G, acestea vor fi cu siguranțe modele mid-range. Seria P, care reprezintă vârful de gamă al companiei, este prezentată de obicei mult mai devreme.
În prezent, Huawei caută să rezolve problemele legate de conexiunea rețetelor, pentru ca totul să meargă bine până la finalul acestui an.
Tehnologia 5G va permite dezvoltarea semnificativă a aplicațiilor de realitate virtuală și realitate augmentată.