Primul telefon de top pe care Motorola îl pregătește după ani de zile. Cât de puternic va fi

De la Moto Z3, Motorola nu a mai adus pe piață un flagship cu adevărat spectaculos. Acest lucru s-ar putea schimba anul acesta.
Potrivit celor de la Onleaks și Pricebaba, Motorola lucrează la Edge+, un model de 6.7 inch care va intra în categoria flagship-urilor, un segment unde Motorola a lipsit în ultimii ani.
Vorbim despre un telefon fără ramă, cu ecran curbat și display waterfall similar cu Mate 30 de la Huawei. De asemenea, rata de refresh a ecranului va fi de 90Hz.
Procesorul acestui telefon va fi un Snapdragon 865, modelul ar putea veni cu 8 sau 12GB RAM și o baterie uriașă de 5000 mAh sau chiar mai mare.
Prețul pentru acest model ar putea să sară de 1000 de dolari, potrivit estimărilor din acest moment.