Am intrat într-o nouă era a telefoanelor inteligente, iar acum toată lumea așteaptă să vadă care este următorul pas pe care îl va face Apple.
iPhone a fost primul telefon de pe piață considerat cu adevărat „inteligent”. A îmbinat toate caracteristicile clasice ale unui telefon mobil, a fost un dispozitiv multimedia, o cameră foto și un excelent instrument pentru a naviga pe internet.
iPhone nu a fost însă un pionier în toate aceste domenii, ci mai degrabă a reușit să perfecționeze toate încercările concurenței.
Acum, aceeași viziune este așteptată și în cazul telefoanelor care se pliază, acolo unde concurența lui Apple deja a făcut pași semnificativi.
Potrivit Forbes, Apple se va mișca în această direcție abia în 2020, însă până atunci pe internet au apărut deja imagini cu un design radical care înfățișează acest posibil model.
Un lucru cert pe care Apple l-a afirmat atunci când compania a fost pusă să își exprime opinia despre aceste telefoane a fost acela că lucrează la un mijloc de protecție pentru ecran, în punctele în care acesta este îndoit.
Potrivit companiei americane, zona flexibilă a ecranului este și cea mai sensibilă, iar Apple caută acum o modalitate să o încălzească mai eficient, deoarece acolo poate fi afectată atunci când telefonul este folosit la temperaturi scăzute.
În mod curios, nici Samsung și nici Huawei nu au atins acest subiect în prezentările modelelor lor.
Foto: Foldable News, Forbes
Urmărește știrile zilei, pe ProTv Plus: