Incidentele au fost semnalate de mai mulți utilizatori, pe forumul de suport Google și pe Reddit.

Mai mulți utilizatori care folosesc Pixel 4 XL se plâng de o problemă neașteptată: carcasa de sticlă de pe spatele telefonului se desprinde. Cauza problemei, scriu cei de la Android Authority, ar putea fi umflarea bateriei.

Conducerea Google susține însă că nu există nicio problemă cu bateria telefonului, iar utilizatorii care observă această defecțiune la nivelul carcasei se pot adresa centrelor specializate, pentru înlocuire sau reparație, conform garanției. Niciun cuvânt însă despre posibila cauză a problemei.

Utilizatorii care au semnalat situația susțin că problema a apărut după ceva timp de la cumpărarea telefonului, când carcasa de sticlă a început să se desfacă mai întâi dintr-un colț. Adezivul se desprinde și sticla nu mai poate fi fixată la loc.


 

Primele probleme de acest fel au fost observate acum câteva luni, iar cei afectați susțin că de vină trebuie să fie bateria, care se umflă.

Desigur, este posibil să existe și alte explicații, cum ar fi un defect de fabricație sau folosirea unui adeziv de slabă calitate.

Însă dacă problema este de la baterie, atunci poate exista și un risc mai serios decât desprinderea carcasei: este posibil ca bateria să se încingă și să ia foc.

Anul trecut, Apple a inclus pe lista sa de emoji imagini cu un cuplu de același sex și persoane de gen neutru. În acest an, compania va adăuga pe listă și steagul comunității transgender.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

 

Share articol: