Problemele continuă pentru noul RAZR de la Motorola. Toate planurile producătorului au fost date peste cap

De la bun început, acest telefon a furat ochii nostalgicilor, dar și celor care visează la un model cu display pliabil.
Motorola RAZR arată bine, a arătat bine și era telefoanelor cu butoane și este un brand extrem de atractiv. Din păcate, de la bun început acest telefon a avut unele probleme.
Întâi, au fost probleme legate de rezistența ecranului, care nu s-ar fi comportat așa cum trebuie, potrivit unor teste. Apoi, RAZR s-a dovedit a nu fi extrem de performant, compensând prin aspect lipsurile legate de specificații.
Acum, Motorola întâmpină noi probleme cu acest telefon care trebuia să fie lansat pe 2 aprilie, în India. Compania a anunțat că lansarea se mută pe 15 aprilie, în condițiile în care țara este în carantină până cel puțin pe 14 aprilie din cauza COVID-19.
Nu este prima amânare, pentru că acest model trebuia să apară încă din data de 16 martie, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
RAZR vine cu un display de 6.2 inch P-OLED, are un procesor Snapdragon 710, 128GB capacitate de stocare, o cameră principală de 16MP și o baterie de 2510 mAh, nu foarte mare.