In cadrul Mobile World Congress au fost prezentate multe modele de smartphone care seamana cu iPhone X.

Cei de la publicatia The Verge au realizat o lista cu modelele de smartphone Android care par sa copieze iPhone X si care au fost prezentate oficial la MWC 2018.

Principala specificatie imitata de la iPhone X este ecranul decupat in partea de sus, aspect criticat de experti inca de la lansare. Se pare totusi ca alti producatori au considerat inspirata solutia gasita de Apple si o adopta la randul lor.

In cazul iPhone X, decupajul este necesar pentru a putea elimina marginile ecranului si a gazdui totusi, in partea de sus, camera frontala si senzorul de recunoastere faciala.

La multe clone insa, care au copiat decupajul, el apare chiar daca nu exista un sistem de tipul FaceID. Astfel, in partea decupata a ecranului se afla numai camera foto si difuzorul.

Iata cateva dintre modelele lansate recent, care seamana foarte bine cu iPhone X.

Zenfone 5 de la Asus are un decupaj similar cu iPhone X, dar ceva mai mic. In plus, si camera foto duala de pe spate este dispusa vertical, in partea stanga, exact ca la iPhone X.

Exista si alte clone, mai putin cunoscute, dar la fel de interesante: UleFone T2 Pro, care are un ecran de 6,7 inci, cu aspect de imagine 19:9 si ecran decupat, desi in acest caz decupajul este mai mic ca la iPhone X.

Un decupaj imens prezinta Oukitel U18, in cazul lui partea decupata acopera aproape intreaga margine de sus a ecranului.

Leagoo S8Pro este un alt exemplu, compania alegand chiar sa foloseasca sloganul de promovare "ecran decupat pentru Android Oreo".

Avem si alte exemple, considerate clone iPhone X realizate de diferiti producatori din China: Doogee V, Blackview X, Bluboo X, iLa X, Owwo X, Goophone X, Boway Notch.

Iar imitatia nu se va opri aici. Conform informatiilor de pana acum, este foarte posibil ca urmatorul flagship Huawei, P20, sa semene foarte bine cu iPhone X la ecranul decupat si camera foto, chiar daca decupajul va fi mult mai mic.
 

Share articol: