Sud-coreenii se pozitioneaza tot mai bine pe piata, dar nici rivalul numarul 1, Apple, nu sta pe loc.
Anul a inceput bine pentru Samsung si va continua si mai bine. Asta e parerea analistilor de la Counterpoint Research, citati de gsmarena.
Potrivit acestora, Samsung ar fi vandut cate 25 de milioane de telefoane mobile in fiecare dintre lunile acestui an, astfel ca la nivelul primului trimestru ar urma sa adune peste 70 de milioane de gadgeturi vandute, un nou record pentru companie.
Aceste cifre arata si mai bine daca ne gandim ca, de obicei, in aceasta perioada a anului consumatorii nu sunt interesati prea mult de achizitionarea unor noi telefoane comparativ, de exemplu, cu perioada sarbatorilor de iarna.
In primele doua luni ale acestui an, Samsung a avut un market share de 35%, in urcare cu 3 procente comparativ cu finalul lui 2012. Principalul rival, Apple, a crescut, de asemenea, de la 17 la 21% in aceasta perioada. Si LG a castigat putin, ajungand la 4,3% de la 4%. Este, insa, in spatele chinezilor de la ZTE (4,6%) si Huawei (4,4%).
In momentul in care vor aparea datele oficiale pentru primul trimestru al acestui an vom sti exact cum au evoluat Samsung si Apple, dar si cum merg vanzarile de Galaxy S4, comparativ cu cele de Galaxy SIII de anul trecut. De asemenea, Nokia, BlackBerry si alte marci importante lipsesc din peisaj.