Samsung se confruntă cu o situație delicată în Australia, acolo unde a fost chemată în instanță.
O comisie din Australia, denumită The Australian Competition and Consumer Commission a trimis Samsung în instanță acuzând producătorul asiatic de faptul că ar fi mințit în privința telefoanelor Galaxy.
În specificațiile tehnice ale telefoanelor, Samsung a trecut informația că ar fi rezistente la apă în anumite condiții, însă potrivit testelor făcute de reclamant acest lucru nu este tocmai adevărat și acuză pentru reclamă înșelătoare.
Samsung susține că telefoanele Galaxy pot rezista timp de 30 de minute la 1.5m adâncime într-un bazin cu apă fără să sufere niciun fel de defecțiuni imediate sau pe termen lung.
A doua informație unde Samsung este acuzată de minciună e de fapt un cadru din clipul oficial, în care sunt arătați consumatori la plajă sau la piscină. În acest caz, certificatul IP68 specifică clar faptul că rezistența la apă se aplică doar pentru apa proaspătă.
ACCC, reclamantul în cauză, susține că Samsung a refuzat în repetate rânduri să își respecte garanțiile, după ce clienții au venit cu telefoane la reparat care s-au defectat în urma contactului cu apa.
Samsung neagă toate acuzațiile, notează CNET, și anunță că se va apăra în instanță.