Samsung brevetează noul senzor „Bright Night” pentru seria S11

În ultima perioadă au apărut tot mai multe zvonuri legate de seria Galaxy S11, iar cel mai recent a fost extras dintr-un patent înaintat Biroului de Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene (European Union Intellectual Property Office – EUIPO.
Acesta detaliază un nou senzor foto numit „Bright Night” care, potrivit descrierii, va fi utilizat pe smartphone-uri și tablete. Ar putea fi unul complet nou, dedicat fotografierii și filmării pe timp de noapte, ce se anunță a fi implementat începând cu seria S11 sau, pur și simplu, ar putea fi un nume mai pretențios pentru camera foto de 108MP, arată jurnaliștii de la GSM Arena.
Samsung a folosit deja denumirea „Bright Night” pentru un mod de noapte ce există pe seriile S10 și Note 10, dar acum plănuiește să o extindă și la componentele hardware. Iar randările par să confirme acest lucru, întrucât modulele foto ale modelelor S11 și S11+ par să aibă,, în total, cinci camere.
Toate modelele S11 vor avea un senzor laser pentru focalizare mai rapidă și vor putea înregistra 8K.