Samsung lucrează deja la gama Galaxy S11, iar cele mai recente informații ne dezvăluie mai multe despre aspectul viitoarelor telefoane.
Potrivit Biroului Coreean de Proprietate Intelectuală, producătorul a patentat ecranul SAMOLED, inclus în categoria display-uri pentru telefoane mobile, iar asta înseamnă că panoul noului flagship S își va schimba din nou denumirea.
Zvonuri anterioare au arătat că telefonul va fi disponibil în nuanțe de negru, gri și albastru, în vreme ce varianta cea mai ieftină și mai mică, Galaxy S11e, va putea fi achiziționată pe albastru, gri și roz.
Atunci când Samsung a prezentat Galaxy S10, acesta a fost dotat cu un display Dynamic AMOLED, adică un panou OLED cu suport HDR10+ și o densitate foarte mare a pixelilor, de 526 ppi. Noul SAMOLED are, categoric, legătură cu Samsung și OLED, dar nu trebuie confundat cu varianta Super AMOLED, punctează jurnaliștii de la GSM Arena. Mai departe, sunt de așteptat îmbunătățiri ale ecranului tip Infinity-O, printre altele și o rată de refresh mai mare.
Referitor la variantele de culoare disponibile, zvonurile arată și că Galaxy S10 Lite va fi disponibil pe negru, albastru și alb, în vreme ce Galaxy Note 10 Lite ar trebui să apară pe piață în versiunile pe roșu, arginitiu și negru. Aparent, vor fi lansate curând și noi căști Galaxy, și ele disponibile pe albastru și roz, în afară de variantele tradiționale negru și alb.