Deși abia a reușit să lanseze pe piață primul său telefon pliabil, Galaxy Fold, după multe luni de întârziere, gigantul coreean a început deja să lucreze la succesorul acestui model.
Galaxy Fold 2 va fi lansat în aprilie 2020, la o lună după ce va fi prezentat noul flagship, Galaxy S11, scrie presa coreeană.
Numele de cod sub care este cunoscut deocamdată noul model este „Bloom”, aluzie la faptul că Samung vrea să se extindă pe piața telefoanelor pliabile, scrie Phone Arena.
Desigur, este prea devreme să cunoaștem detalii despre specificațiile noului model, dar experții se așteaptă la o configurație similară cu Galaxy S11. Asta ar însemna procesor Snapgradon 865, modem X55 5G și posibil o cameră foto periscopică.
Galaxy Fold 2 va avea un sistem diferit de pliere, pe verticală în loc de orizontală. Astfel, telefonul va fi mult mai compact și mai ușor de ținut în buzunar.
În privința dimensiunii ecranului, nu este încă nimic sigur. Unii experți se așteaptă la un ecran mai mare ca actualul Fold, adică la un telefon care să aibă peste 8 inci atunci când este desfășurat.
În schimb, alții cred că Samsung va merge mai mult pe ideea de telefon compact, similar modelelor cu clapetă și atunci va lansa un gadget cu diagonală de numai 6,7 inci.
Sursa foto: LetsGoDigital