Producătorul Redmi a stârnit din nou curiozitatea pasionaților de gadgeturi cu telefonul care vine cu o cameră de 64 de megapixeli.
Într-o nouă imagine publicată pe Weibo, compania a sugerat că este gata să dezvăluie un smartphone capabil să surprindă fotografii cu 64 de milioane de pixeli. Iar asta nu e tot.
Jurnaliștii de la Android Authority relatează că fotografia face aluzie la un modulul foto cu patru senzori, descrierea fotografiei menționând „tehnologia fotografică în patru dimensiuni”.
În acest moment, majoritatea informațiilor sunt la stadiul de supoziție și nu știm exact cum va fi fiecare dintre senzori.
Dacă va avea într-adevăr patru camere pe spate, acesta va fi primul dispozitiv de acest tip produs de Redmi, lucru care îl trimite direct în „liga mare, alături de Samsung Galaxy S10 5G și Huawei P30 Pro. Nici măcar Xiaomi, proprietarii Redmi, nu au implementat acest sistem până acum.
Este a doua imagine publicată în ultimele două zile de Redmi care oferă indicii referitoare la viitorul telefon care ar putea schimba lumea camerelor foto de pe smartphone-uri.
Prima a fost încărcată tot pe Weibo și înfățisa o pisică și o secțiune cu zoom pe ochiul felinei. Adevăratul test, însă, se dă atunci când vine vorba de scene în care lumina este slabă.
Directorul general al Redmi, Lou Weibing, a postat și un screenshot de pe telefonul respectiv, în care se poate vedea un mod foto adaptat camerei de 64 de megapixeli (alături de modul de noapte și de cel pentru realizarea de portrete).
„Prima mostră realizată cu smartphone-ul Redmi care utilizează 64 de milioane de pixeli. Fiecare detaliu este complet. Telefoanele mobile au intrat, oficial, în era celor 64 de milioane de pixeli!”, scrie în postarea celor de la Redmi, tradusă de jurnaliștii de la Android Authority.
Nu este prima dată când avem informații despre această invoație și e clar că un telefon cu o cameră de 64 de megapixeli este aproape de a fi prezentat lumii. Vestea și mai bună este că, dată fiind strategia Redmi, ne putem aștepta și la un preț bun.
Oricum ar fi, lupta este mare. Luna trecută și Realme a publicat fotografii realizate cu o cameră de 64 de megapixeli. Compania a confirmat că utilizează senzorul Samsung GW-1, dar până acum nu avem aceste informații și din partea Redmi.
Sursa foto: Weibo / Redmi