Un specialist susține că Samsung s-a inspirat de la Apple.
Potrivit celor mai recente informații, Apple va lansa în septembrie trei noi modele de iPhone: unul de 5,8 inci, unul de 6,1 inci și unul mai mare, de 6,46 inci.
Cunoscutul analist Ming-Chi Kua susține însă că acestea vor fi dimensiunile pe care le vom vedea și la noua serie Galaxy S10, pe care Samsung o va lansa anul viitor.
Astfel, vom vedea un telefon de 5,8 inci, unul de 6,1 și altul de 6,4 inci. Toate aceste informații se regăsesc în raportul realizat de Kuo pentru compania TF International Securities.
Modelele de 6,1 inci și 6,4 inci vor avea senzor de amprentă ultrasonic integrat în ecran, scrie MacRumors.
La fel ca Apple, Samsung va lansa și o variantă mai ieftină din seria Galaxy S10. Telefonul acesta va avea senzorul de amprentă amplasat pe o margine laterală.
Modelul premium, Galaxy S10+, ar putea avea cinci camere foto: trei pe spate și două frontale. Sistemul de cameră triplă va avea o lentilă de 12MP wide-angle, una de 12MP telephoto și una de 16MP ultra-wide-angle.
De asemenea, seria Galaxy S10 ar putea avea sistem de recunoaștere facială 3D, similar cu iPhone X, mult mai performant decât sistemul 2D pe care îl regăsim acum la Galaxy S9.
Rămâne de văzut dacă zvonurile se vor adeveri și dacă nu cumva vom asista la un nou scandal în care Samsung va fi acuzat că a copiat anumite specificații de la iPhone.
Seria S10 va fi prezentată în februarie 2019, la Mobile World Congress, iar telefoanele vor deveni disponibile din luna martie.