Dintre toate informațiile legate de felul în care oamenii se pot proteja de coronavirus, cele mai importante se referă la igienă, atât cea personală, cât și cea a produselor pe care le folosim. În această categorie intră și gadgeturile, așa că Samsung a decis să vină în sprijinul clienților săi și să dezinfecteze gratuit telefoanele companiei.
Astfel, în cazul în care soluțiile pe bază de alcool nu par suficiente pentru a igieniza telefonul mobil, pentru unii există soluția Samsung Sanitizing Service. În acest moment, el este disponibil în 19 țări, iar compania își dorește să extindă numărul beneficiarilor pentru a lupta cât mai eficient cu pandemia.
Pentru a steriliza telefoanele, Samsung folosește radiațiile UV-C, fără să fie nevoie să aplice pe dispozitiv chimicale care pot fi dăunătoare. Procesul durează doar câteva minute, așa că utilizatorii nu vor fi nevoiți să renunțe la gadgeturile lor pentru mult timp.
Totuși, e de reținut că pentru a beneficia de serviciu clienții ar trebui să iasă din locuințele lor, iar acest lucru nu este deloc indicat în această perioadă.