Producatorul japonez va lansa o versiune internationala a modelului Xperia ion. GALERIE FOTO
Sony a anuntat intr-o conferinta de presa ce a avut loc in Taiwan, ca va lansa si o versiune internationala pentru Xperia ion. Smartphone-ul a fost prezentat in luna ianuarie a acestui an cu ocazia targului de tehnologie de la Las Vegas si este deja disponibil in reteaua AT&T din Statele Unite.
Xperia ion are un display LED-backlit LCD de 4,55 inch cu o rezolutie de 720 x 1280 pixeli. Telefonul este echipat cu un procesor dual-core cu frecventa de 1,5 GHz, o memorie de 16 GB, ce poate fi extinsa cu un card de pana la 32 GB prin slotul microSD, si o memorie RAM de 1 GB.
Smartphone-ul are o camera cu o rezolutie de 12,1 megapixeli, autofocalizare, blit LED, senzor CMOS Exmor R, zoom digital de 16x, inregistrare video HD 1080p si mod panoramare 3D. Gadgetul are si o camera frontala cu o rezolutie de 1,3 megapixeli, inregistrare video 720p si detectie a fetei.
Xperia ion este disponibil fara abonbament in Statele Unite pentru un pret de aproximativ 430 euro (569,5 USD). Versiunea internationala, Xperia ion LT28i, va fi lansata in Taiwan, dar si in alte tari in aceasta vara peste aproximativ doua luni, potrivit GSM Arena.