Smartphone-ul are un ecran Full HD si este extrem de performant. De asemenea, este rezistent la apa
Sony Xperia Z Ultra, un gadget la granita dintre telefoane si tablete, a fost prezentat astazi. Gadgetul are un ecran de 6,4 inch, Full HD, si un procesor Snapdragon 800, unul dintre cele mai rapide puse vreodata pe un smartphone. Telefonul poate fi manevrat si cu ajutorul unui creion sau a unui stylus capacitiv.
Rezistent la apa, ultrasubtire si ultraperformant
Ecranul noului telefon de la Sony are rezolutia 1080p si o densitate de pixeli de 344. Compania foloseste tehnologia proprie Triluminous, pentru culori vii, dar si OptiContrast si X-Reality.
Telefonul este rezistent la apa, are doar 6,5 mm grosime si cantareste 212 grame. El are 179,4 mm lungime si o latime de 92,2 mm.
Noul smartphone de la Sony are chip Snapdragon 800 de la Qualcomm, care are un procesor quad-core Krait 400 la 2,2GHz. Sony Xperia Z Ultra este, asadar, primul smartphone cu Snapdragon 800, fapt care ii va asigura un loc fruntas la benchmarkuri, scrie gsmarena.
Gadgetul are o camera foto principala de 8 MP, fara blit, si o alta secundara de 2 MP. El vine cu 4G, NFC, Bluetooth, Wi-Fi, radio si slot micro SD.
Sistemul de operare al telefonului este Android 4.2.2, iar carcasa va fi pe alb, negru si mov.
Cei de la Sony nu au anuntat deocamdata la ce pret va fi telefonul lor.
Mai multe imagini, in galeria foto atasata articolului