Consumer Reports a publicat un nou top, în care prezintă cele mai performante modele de smartphone lansate în ultima perioadă.
De data aceasta, Apple vine cu o surpriză plăcută. Pentru prima dată, un iPhone ajunge pe primul loc, în fața telefoanelor produse de Samsung și Google.
Este vorba de noile modele lansate recent, iPhone 11 Pro și 11 Pro Max. Experții care au realizat raportul consideră că aceste telefoane au procesoare mai rapide, camere foto îmbunătățite și baterii cu o durată de viață mult mai bună.
Specialiștii de la Consumer Reports au fost impresionați mai ales de bateria telefoanelor. iPhone 11 Pro Max a rezistat 40,5 ore, cu 11 ore mai mult ca modelul iPhone XS Max. Bateria modelului iPhone 11 Pro a funcționat neîntrerupt timp de 34 de ore.
Și la capitolul fotografiere, noile modele de iPhone sunt surprizătoare. Telefoanele au cameră foto triplă și fac poze foarte bune chiar și pe lumină slabă, datorită noului Night Mode. De asemenea, și funcția slow-motion selfie a fost apreciată.
Datorită noului procesor A13, telefoanele de la Apple au ocupat primul loc și la capitolul performanță.
Experții recomandă noile modele iPhone 11 Pro pentru cei care își doresc un smartphone de calitate, dar consideră că un upgrade de la iPhone XS sau XR nu ar merita investiția.