Compania vrea in premiera sa "iasa de sub umbra Apple si Samsung".
Chinezii de la Xiaomi propun primul telefon din istoria companiei care vine cu un design inovator - un smartphone in care ecranul se intinde pana pe margine pe 3 parti.
Daca in prezent aproape toate telefoanele au design ce aduce aminte de iPhone sau telefoanele Samsung, noul telefon Xiaomi Mi Mix propune ceva nou. Asa cum spun cei de la Mashable "telefonul este prima tentativa a celor de la Xiaomi de a opri trendul de pana acum - crearea unui device similar cu ce ofera Apple sau Samsung si vanzarea lui pentru o suma mai mica de bani".
Iar imaginile cu telefonul arata ca Xiaomi s-a straduit sa ofere ceva nou. Ecranul pare urias avand 6.4 inch, insa design-ul face ca telefonul sa ramana la o dimensiune acceptabila. Compania mai spune ca ratia aspectului este custom cu o rezolutie 2.048*1.080.
Nu este clar momentan cate unitati va produce Xiaomi - telefonul este prezentat ca un concept, similar cu modul in care Samsung a prezentat conceptul Note Edge inainte sa se transforme in versiunea Galaxy Edge de astazi. Telefonul urmeaza sa fie disponibil in China de luna viitoare la un pret de 520 de dolari.
Design-ul nu reprezinta singura inovatie Xiaomi - telefonul vine si cu tehnologia speaker ultrasound. Pentru a ascunde senzorii sub ecran, cei de la Xiaomi au lucrat cu experti de la Elliptic Labs.
Desigur, asa cum era de asteaptat, cei de la Xiaomi nu s-au dat in laturi din a oferi cele mai tari specificatii posibile in acest moment - procesor Snapdragon 821, 4GB sau 6GB de RAM, 128GB sau 256GB memorie interna, baterie de 4.440 mAh. Camera principala este de 16MP iar cea frontala este de 5MP. Ramane de vazut daca acest experiment al celor de la Xiaomi va aduce compania in top si la nivel global, nu doar in China.