Samsung a adus la târgul de tehnologie din Las Vegas un prototip de smartphone care nu a fost deocamdată promovat.
În agitația de la CES 2019, aproape nimeni n-a observat telefonul Samsung bine protejat într-o vitrină din sticlă. Acesta este prototipul telefonului 5G al producătorului coreean.
Gadgetul nu a fost promovat, ca alte telefoane, probabil de aceea a trecut aproape neobservat, fiind remarcat întâmplător de un jurnalist de la Business Insider.
Telefonul era perfect funcțional, rulând în modul demo. Desigur, nu era conectat la o rețea 5G, pentru că aceasta nu există încă în Las Vegas, dar putem spune că acesta este primul telefon cu tehnologie 5G.
Telefonul va fi lansat oficial peste câteva luni, dar deocamdată nu cunoaștem data exactă.
Unii speră ca un model 5G să facă parte din noua serie Galaxy S10, care va fi prezentată oficial pe 20 februarie, însă alți experți cred că este prea devreme pentru lansarea unui asemenea dispozitiv, iar telefonul va ajunge pe piață abia spre finalul anului.
Prototipul a fost expus la panoul destinat dispozitivelor 5G.
Foto: Business Insider