Sunt două dintre cele mai tari telefoane de pe piață în acest moment. Care dintre ele este însă mai rezistent?
Specialiștii de la PhoneArena au prezentat un test de rezistență între două dintre cele mai puternice telefoane de pe piață în acest moment, Samsung Galaxy Note+ și iPhone XS Max, de la Apple.
Cum acestea sunt și două dintre cele mai scumpe telefoane pe care le poți găsi în magazin, este important de știut cât de rezistentă este investiția pe care ai de gând să o faci într-un device.
Deși nu este construit din materiale mai rezistente, Note 10+ a rezistat mult mai bine acestui test în fața rivalului de la Apple datorită modului în care greutatea este distribuită în interiorul telefonului.
Samsung a reușit să construiască un telefon care cade foarte greu cu ecranul direct pe suprafețele dure, ceea ce îl face ușor mai rezistent decât Apple.
În ciuda faptului că la finalul testului din clipul de mai sus Samsung Galaxy Note 10+ a ieșit mai șifonat, a continuat să funcționeze mai bine, ceea ce confirmă încă o dată fragilitatea unui telefon Apple.