Batalia dintre Android si iOS este atat de puternica incat Windows Phone poate castiga teren cel putine pe o piata.
Windows Phone, acum numit Windows 10 Mobile, are o cota de piata in crestere in Marea Britanie, potrivit celui mai recent raport dat publicitatii de compania de cercetare de piata Kantar. Aici, Microsoft are o cota de 10 la suta la sistemele de operare mobile, in urcare de la 7,5 la suta cu un an in urma.
Modelul-vedeta a fost Lumia 535, care s-a vandut bine in Regatul Unit, potrivit Business Insider.
Din pacate, aceasta este si singura veste buna pentru gigantul din Redmond, care sta slab in restul Europei, cu o scadere de 2,9% in Franta, si cu un minus 4,6% in Italia.
Date fiind vanzarile modeste, este posibil ca Microsoft sa decida sa ieftineasca smartphone-urile, pentru a castiga teren.
CEO-ul companie, Satya Nadella, prefera mai nou sa vorbeasca despre Windows in ansamblu, fara sa-l imparta in functie de dispozitiv: desktop, Xbox, mobil si asa mai departe. Recent circula zvonul potrivit caruia compania ar lucra la un "Surface Phone", care ar imprumuta o parte dintre caracteristicile tabletei.
Iata cum arata cifrele Windows Phone, potrivit Kantar: