Smartphone-ul fusese cumparat in urma cu o zi.
Un baiat de 11 ani s-a trezit in toiul noptii cu dureri ingrozitoare, dupa ce telefonul fratelui sau a explodat si s-a topit, dand foc patului.
Kian McCreath a suferit arsuri grave pe picioare, dupa ce bucati topite din telefonul BlackBerry s-au lipit de pielea lui. Mama lui a reusit sa stinga la timp incendiul si si-a dus copilul la spital. Acum, familia baiatului cere ca modelul cu probleme, Curve 9320, sa fie rechemat in magazine pentru verificari.
Potrivit Daily Mail, telefonul, care apartinea fratelui lui Kian, fusese cumparat cu o zi inainte drept cadou.
Mama baietilor a pus telefonul in pat, dupa ce il gasise pus la incarcat in noaptea respectiva. L-a scos din priza si l-a pus in patul baiatului, stiind ca acesta folosea alarma telefonului pe post de ceas desteptator. Cateva minute mai tarziu a avut loc tragedia.
Baiatul a primit un alt telefon mobil din partea magazinului de unde parintii lui cumparasera BlackBerry.