Hackerii pot prelua controlul asupra lor din cauza unei vulnerabilitati.
Mai mult de un miliard de telefoane cu Android ar putea fi sparte de hackeri din cauza unei probleme grave. Aparatele au cip Qualcomm Snapdragon, iar expertii de la compania de securitate IT Trend Micro au descoperit ca din cauza unor erori serioase la nivelul acestuia, atacatorii pot obtine drept de root si prelua controlul dispozitivului.
Daca se intampla asta, este foarte simplu pentru hackeri sa faca rost de datele personale ale posesorului, incluzand aici conturi, parole, fotografii, mailuri si mesaje.
Cei de la Google pregatesc update-uri de securitate la Android pentru a preintampina o situatie grava, insa va mai dura pana cand acestea vor ajunge pe telefoanele noastre.
Aceleasi cipuri cu probleme sunt folosite si in dispozitive Internet of Things. Unele dintre acestea nici nu mai sunt in suport.
Exista cativa utilizatori mai norocosi, cei care au dispozitive Nexus si care primesc update-uri de la Google direct. Este vorba despre Nexus 5X, 6P, 6, 5, 4, 7, 9 si 10.
De aceasta vulnerabilitate sunt afectate gadgeturile cu procesoare Snapdragon 800, 805, si 810, scrie thehackernews.com