Până în prezent, Apple și-a făcut singură regulile după care a ales să joace pe piață. Acest lucru s-ar putea schimba curând.
Apple ar putea fi obligată ca în Uniunea Europeană să introducă iPhone-uri care folosesc exclusiv un slot de încărcare USB-C. Aceasta este una dintre măsurile pe care UE le ia în calcul pentru a diminua numărul uriaș de device-uri și accesorii aruncate de utilizatori.
UE caută astfel să găsească un standard internațional pentru toate gadgeturile de pe piață, o măsură pe care Apple a criticat-o dur, încercând să explice că, odată aplicată, nu ar face altceva decât să „înghețe inovația” în piață.
Apple mai argumentează explicând faptul că în prezent există un miliard de device-uri lansate în ultimii ani la nivel global și care au ajuns în piață alături de o cantitate semnificativă de accesorii. Odată introdusă această legislație nouă, toate accesoriile existente vor contribui la problema deșeurilor.
Pentru următoarele generații de telefoane, Apple deja a luat în calcul o schimbare a modului de încărcare.
Până în clipa de față au existat două zvonuri în piață, unul vorbind despre posibilitatea de a avea device-uri cu USB-C, iar al doilea de a vedea un smartphone care folosește exclusiv încărcarea wireless.