Apple se pregătește să ofere o experiență mult mai bună de gaming pentru utilizatori pe viitorul său model de top.
Jurnaliștii americani de la Digital Trends au făcut un scurt rezumat al celor mai importante upgrade-uri pe care Apple le va aduce pe viitorul iPhone 12, potrivit mai multor surse ale acestora, precum Max Weinbach și EverythingApplePro.
Cele două modele iPhone 12, adică Pro și Pro Max, ar urma să vină pe piață cu display-uri de 6.1 și 6.7 inch și vor avea rata de refresh îmbunătățită la 120Hz.
Ce înseamnă mai exact acest lucru? Viitoarele telefoane de top de la Apple vor oferi o experiență de gaming și de utilizare a ecranului mult mai bună și, mai mult, utilizatorul va avea o nouă resursă la dispoziție pentru a salva din viața bateriei, trecând de la 120Hz la 60Hz în utilizare.
Și pentru că am ajuns la capitolul baterie, iPhone 12 Pro va veni cu o baterie mai mare față de generația actuală, adică de 4400mAh, cu 500mAh mai mult. Acest boost de baterie nu se va resimți însă foarte mult în timpii de utilizare, deoarece viitoarele modele vor fi compatibile 5G și practic vor veni ca să ofere un echilibru în utilizarea clasică pe 24 de ore.
În privința camerelor foto, iPhone 12 va veni cu o lentilă frontală mult mai wide, ceea ce va permite deblocarea prin FaceID mult mai facilă, iar notch-ul va fi mult mai mic față de ceea ce avem în momentul de față.
Pe spate, telefonul va avea senzori și mai buni pentru fotografiile făcute pe timp de noapte, un autofocus mai rapid și algoritmi HDR mult mai optimizați, pentru a reduce zgomotul din fotografiile nocturne.
O altă noutate ar putea fi 3x optical zoom și un sistem hibrid de compunere a imaginii pentru o claritate mai bună, ceva similar cu ceea ce putem vedea acum la Samsung Galaxy S20 Ultra.