În cadrul unui eveniment organizat la Beijing, compania care produce dispozitive de lux a prezentat noua serie de smartphone Aster P.
Telefoanele din noua serie au carcasă din aliaj de titan, ecran rezistent sapphire glass, iar partea din spate este acoperită cu piele naturală.
Specificațiile telefonului nu sunt impresionante, dar sunt destul de bune: procesor Snapdragon 660, cameră foto principală de 12MP, cameră frontală de 20MP și o baterie de 3.200 mAh. Ecranul este de 4,97 inci, cu rezoluție de 1080 pixeli, memoria 6GB de RAM și spațiul de stocare ajunge la 128GB.
Pe spatele gadgetulului sunt două ușițe care se deschid în sus și unde se introduc cardurile SIM. Una dintre ele poartă și semnătura persoanei care a decorat manual telefonul.
Noul smartphone are un buton speial, concierge, prin care se pot face rezervări la restaurant sau se pot cumpăra bilete de avion. De asemenea, există un sistem de criptare, care va bloca imediat dispozitivul dacă acesta este furat sau pierdut.
Aster P include două versiuni - Baroque și Gothic, iar diferențele sunt numai de aspect. În total, seria Aster P include 7 variante diferite de telefon.
Astfel, telefoanele din seria Baroque pot fi cumpărate în culorile Negru, Albastru, Portocaliu, Maro Caramel și costă 4.200 de dolari.
Seria Gothic este disponibilă în culorile Negru Jad și costă de la 5.100 dolari.
Cel mai scump telefon este însă Vertu Aster P Dazzling Gold, care ajunge la uriașa sumă de 14.121 de dolari.
Toate telefoanele vor avea sistemul Android Oreo 8.1.