Un lucru este clar, atunci când fanii se implică în design, produsele arată mai spectaculos ca oricând.
Același lucru îl putem spune și despre viitorul iPhone, modelul 11 (sau XI), care a fost desenat și reprodus 3D de către un fan Apple.
Potrivit unui design realizat de Concept Creator, dacă ar fi după fani, următorul iPhone ar trebui să vină cu o schimbare la fel de mare precum cea adusă de iPhone 4 în urmă cu mulți ani.
Partea de design a fost una dintre principalele probleme acuzate de fanii Apple în toți acești ani. Compania a continuat aceeași linie pentru iPhone, aducând schimbări mult prea mici.
Eliminarea butonului de home și introducerea decupajului din partea de sus a ecranului au reprezentat marile modificări pe care Apple le-a adus odată cu ultimele două modele.