"E cel mai rapid telefon din lume", se lauda chinezii

Cei de la Xiaomi sunt pe buna dreptate numiti “noul Apple al Chinei”. Cel mai bun telefon produs vreodata de ei, Xiaomi Mi 4, seamana mult cu iPhone. Lasand asta la o parte, Mi 4 e primul produs realizat sub conducerea lui Hugo Barra, fostul manager de produs Android, plecat de la Google pe taramuri asiatice.

Prezentat de CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, noul Mi 4 are ceva peste rivalul Samsung S5: metal. Insa doar cadrul lateral este metalic, nu si carcasa din spate. Xiaomi Mi 4 vine cu un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 801 la 2,5 GHz, 3 GB memorie RAM si 16 GB spatiu intern de stocare. Display-ul de 5 inci are o rezolutie full HD 1080p, camera principala are un senzor de 13 megapixeli, iar cea frontala 8 MP. Pe hartie, bateria ar trebui sa tina mai mult decat a unui Galaxy S5, din moment ce are 3080 mAh. Vom vedea asta insa abia dupa ce apar primele teste.

In timpul prezentarii unde s-a lansat si noua interfata MIUI v6, seful Xiaomi a pus accent in special pe durata de viata a bateriei. Conform acestuia, bateria lui Mi 4 ar tine o zi si jumatate in regim normal de folosire. Telefonul va putea fi incarcat aproape 60% intr-o ora. Lei Jun n-a scapat prilejul de a mai lansa un atac, odata cu afirmatia “Xiaomi Mi 4 e cel mai rapid telefon din lume. A spus-o si la lansarea din septembrie a modelului Mi 3, iar acesta s-a vandut in 26 de milioane de exemplare in prima jumatate a lui 2014.

Deocamdata insa, “rapidul” Mi 4 suporta doar standardul TD LTE, folosit de operatorii chinezi. Celalat model  4G, cu FD LTE va fi lansat spre sfarsitul anului in afara Chinei. Pretul anuntat in China  pentru modelul cu 16GB e de 240 de euro, in timp ce varianta de 64 GB costa 300 de euro. Pentru 2014, cei de la Xiaomi asteapta vanzari de 60 de milioane de telefoane, in timp ce 2015 ar trebui sa aduca aproape o dublare a vanzarilor, in conditiile in care compania vrea sa-si extinda prezenta si in afara Chinei.

VEZI MAI MULTE IMAGINI IN GALERIA FOTO DE MAI JOS:

Share articol: