Angajatii isi fac toata munca in cloud, fapt care scade costurile companiei si imbunatateste eficienta celor din sistem.
O tehnologie accesibila, pana acum, doar companiilor cu multi angajati, ajunge in acest moment si la firmele mici. Ele pot folosi cloudul pentru o eficienta sporita si pentru a le permite angajatilor sa lucreze impreuna oriunde s-ar afla.
In ultimii 2 ani, noi, ca societate, am produs o cantitate de date cat in toata existenta noastra (Gabriela Matei, Cloud Director la Microsoft Romania)
Pentru tara noastra, Microsoft a lansat impreuna cu Optimum Center si Class IT o solutie complexa, Suport 365, care le permite angajatilor oricarei firme sa comunice intre ei si sa lucreze eficient prin intermediul Microsoft Office 365. Datele vor fi, insa, securizate si controlate, iar in cazul oricarei probleme, inginerii de suport vor veni cu solutii in timp real.
Gabriela Matei, Cloud Director la Microsoft Romania, a declarat in cadrul evenimentului de lansare a Suport 365 ca "70% din bugetele de IT ale firmelor se duc pe mentenanta serverelor si a echipamentelor, potrivit Gartner".
George Cozos de la Microsoft a spus ca firmele ar trebui sa investeasca in cloud, si nu in servere, pentru ca datele stocate in "nor" au cateva avantaje importante. Intai de toate, update-urile de hardware se fac fara costuri suplimentare, iar softul este mereu la zi.
Cozos a mai declarat ca, in cazul cloudului, utilizatorii pot lucra fara teama ca un mediu de stocare se poate defecta si pot pierde datele sau trebuie sa opreasca munca o perioada buna de timp. El a spus ca serviciul Suport 365 are voie sa nu mearga timp de doar cateva minute intr-un an de zile.
Solutia completa Suport 365, prin care companiile pot folosi cloudul si beneficiaza de securitate si de suport, este disponibila prin abonamente lunare. Acestea pornesc de la 3,30 euro/utilizator pentru acces la Office 365, de la 0,9 euro/utilizator pentru solutiile oferite de Optimum Center, si suport IT prin Class IT de la 9,8 euro/utilizator.