Noua versiune a popularului browser include două opțiuni noi: Instant Pages și Print Preview
Opțiunea Instant Pages este activată în mod automat încă de la instalarea noii versiuni de Chrome 13, și a fost concepută pentru a încărca paginile mult mai rapid decât la versiunile anterioare, după cum se poate observa în clipul video de mai jos. Pe măsură ce scrii termenii de căutare, Chrome selectează și pre-încarcă paginile cu potențial de răspuns, accesându-le instant la primul click.
O altă opțiune adăugată de Google este cea de Print Preview, disponibilă în acest moment pentru utilizatorii noii versiuni de Chrome pentru platformele Windows și Linux, urmând ca în scurt timp să fie disponibil și pentru utilizatorii de OS X pentru Mac-uri.