Este putin probabil ca o singura persoana sa castige marele premiu

Compania Google ofera un premiu impresionant hackerilor care vor reusi sa sparga sistemul de operare Chrome OS, care vine preinstalat pe unele dispozitive precum Ultrabookurile Samsung Chromebook.

Initial, premiul oferit de Google in cadrul concursului Pwnium era de un milion de dolari, suma crescand ulterior la doua milioane, ca in final sa ajunga la peste trei milioane de dolari, mai exact 3,14159 milioane, aluzie la numarul pi.

Este putin probabil ca o singura persoana sa castige marele premiu, scrie Live Science, citat de stirileprotv.ro

In schimb, Google va oferi cate 110.000 dolari fiecarui hacker care va reusi sa compromita temporar sistemul de operare.

Aplicatiile trebuie trimise prin intermediul unor pagini web, de pe un Chromebook model Samsung 550, folosind o conexiune Wi-Fi.

Prin acest concurs, Google vrea sa-si imbunatateasca sistemul de operare, afland care sunt punctele slabe in prezent.

Compania a mai organizat doua concursuri Pwnium, in anul 2012, insa acestea vizau spargerea browserului Chrome, nu a sistemului de operare.

Spre deosebire de un alt concurs, Pwn20wn, unde hackerii erau obligati sa-si dezvaluie identitatea, acum concurentii nu trebuie sa-si foloseasca numele reale.

Unul dintre cei mai cunoscuti hackeri, care a castigat cate 60.000 de dolari la fiecare concurs Pwnium, este un adolescent cunoscut doar sub pseudonimul Pinkie Pie.

Alte premii care au fost oferite de Google, in cadrul concursului Pwn20wn, sunt: 100.000 dolari pentru spargerea browserului Chrome, 60.000 dolari pentru Mozilla Firefox, 65.000 $ pentru Apple Safari, 100.000 $ pentru Internet Explorer cu Windows 8.

Share articol: