Compania americana face eforturi majore pentru a se perfectiona in domeniul recunoasterii faciale, iar rezultatele incep sa se vada.
Google a cumparat Pittsburgh Pattern Recognition (PIttPatt), o companie specializata pe crearea de tehnologie de recunoastere faciala, la cateva luni dupa ce aplicatia pentru smartphone-uri Google Goggles, al carei scop era identificarea fetelor, a fost retrasa de pe piata din motive de securitate. Oficialii companiei spuneau atunci ca detin tehnologia de recunoastere faciala, insa deocamdata prefera sa o tina pentru ei.
Google nu a anuntat pana acum detaliile noii tranzactii, insa oamenii de la PittPadd au scris pe site-ul lor oficial ca se bucura ca au fost cumparati de cunoscuta companie. Ei spun ca "La Google, tehnologia de recunoastere faciala este deja in nucleul multor produse care exista (de exemplu Image Search, YouTube, Picasa si Goggles), deci e un lucru natural sa ne asociem cu Google si sa oferim unui grup mai mare de persoane cercetarile si tehnologia noastra".
PittPatt se afla in Oakland si a aparut ca urmare a cercetarilor efectuate in anii 1990 de Institutul de Robotica al Universitatii Carnegie Mellon. Specialistii lor lucreaza la tehnologii de recunoastere faciala pentru imagini si filme.
Cei de la Google n-au spus cum anume se va integra aceasta achizitie in planurile lor de viitor.
Sursa: IB Times