Inundațiile produc, anual, pagube însemnate și nasc adevărate tragedii în România. O companie IT de la noi din țară, cu tradiție în cercetarea și proiectarea sistemelor informatice, vine cu o soluție pentru evitarea catastrofelor provocate de revărsările de ape.
Institutul pentru Tehnică de Calcul (ITC), înființat în 1967 în România, este compania care și-a propus să ducă cercetarea în domeniul protecției civile la un alt nivel. Specialiștii companiei au realizat un sistem de monitorizare a bazinelor de apă capabil să alerteze autoritățile în caz de pericol și să evite inundațiile devastatoare. Înregistrat la OSIM și lansat în 2011, City Protect oferă soluții pentru evitarea inundării Bucureștiului grație rețelei de senzori care împânzesc bazinul hidrografic al Capitalei (râul Dâmbovița, salba de lacuri).
Fiindcă s-a dovedit funcțional, proiectul va fi extins la nivel național, iar pentru acest lucru a fost organizată o echipă care cuprinde inclusiv experți internaționali.
„În urmă cu 9 ani ne-am propus să facem un sistem de alarmare și un plan de măsuri care să prevină catastrofele care pot proveni din inundații în Capitală. Acest proiect s-a chemat City Protect și era valabil doar pentru București. Presupunea scenarii de inundabilitate, care sunt zonele cele mai afectate, ce măsuri trebuie luate. De ceva vreme încoace, încep să fie tot mai pregnante manifestări exteme ale vremii și atunci ne-am gândit să extindem acest proiect cel puțin la nivel național”, dezvăluie Alex Chirciu CEO-ul Institutului pentru Tehnică de Calcul.
Cum funcționează sistemul
Sistemul este compus dintr-o rețea de senzori care colectează date de la nivelul salbei de lacuri a Capitalei și din râul Dâmbovița, creează un model matematic al undei de inundabilitate și trimite alerte în caz de pericol. Pentru cei obișnuiți cu codurile de vreme rea (cod galben, cod roșu etc.) este mai ușor de înțeles cum funcționează sistemul de alertă City Protect. Același lucru va fi realizat la nivel național, unde vor fi monitorizate toate bazinele hidrografice din țară.
„Soluția noastră pentru prevenirea și avertizarea producerii inundațiilor, bazată pe date climatologice (ex. intensitatea precipitațiilor, zăpadă, temperaturi etc.) și factorii hidraulici (fluxuri de apă în râuri, niveluri de apă în baraje, situația porților de deversare etc.), este capabilă să gestioneze evenimente neprevăzute și să evite inundațiile”, mai spune Alex Chirciu.
Un brand românesc care a stârnit interes la nivel mondial
Inițiativa ITC a ajuns deja în presa de peste Ocean, în publicații ale unor trusturi de presă precum Fox News, CBS, NBC. Compania românească, la care statul român este acționar minoritar, face parte azi din grupul GFR și are active estimate la aproximativ un miliard de euro.
Până în anii ’90, Institutul pentru Tehnică de Calcul, a livrat soluții la cheie companiilor strategice de stat, printre care se numără și Centrala Nucleară de la Cernavodă. La ITC au fost realizate peste 300 de proiecte de cercetare, iar specialiștii companiei au contribuit la dezvoltarea primului computer din România.
Fotografii: ITC/Facebook/Agerpres
Vezi și VIDEO: I like IT - Platforma care ne spune calitatea aerului din București