Tianhe-2, un calculator creat de chinezii de la Universitatea Nationala de Tehnologie de Aparare, este cel mai avansat supercomputer din lume.
Linux este sistemul de operare ales de supercomputerele lumii. "Singurul lucru care ar putea fi surprinzator la faptul ca Linux e in frunte, ar fi daca vreun alt sistem de operare s-ar apropia cat de cat de performantele lui", a declarat un reprezentant Red Hat.
In topul celor mai tari 500 de supercomputere dat publicitatii zilele acestea, Linux este de departe cel mai folosit. Se regaseste pe 485 din cele 500 cele mai avansate calculatoare, cu alte cuvinte 97% din cele mai rapide calculatoare din lume folosesc Linux.
Dintre celelalte calculatoare, 13 ruleaza Unix. Exista si doua cu Windows, cel mai bine clasat dintre acestea fiind pe locul 294, scrie zdnet.
Cel mai rapid calculator din lume este Tianhe-2, dezvoltat de Universitatea Nationala de Tehnologie de Aparare din China. El ar avea o performanta de 33,84 de petaflopi/s, adica este capabil sa efectueze mii de milioane de operatii pe secunda.
Supercalculatoarele sunt folosite pentru proiecte care necesita procesare paralela, precum modelarea genomului uman, prognoze meteo sau studii privind explorarile de gaze naturale si de petrol. Exista insa tot mai multe companii interesate de modul in care pot folosi supercomputerele petnru a-si imbunatati rezultatele.
Linux pe calculatoarele obisnuite
In cazul calculatoarelor obisnuite, folosite de firme si de utilizatorii casnici, Linux nu este un sistem de operare atat de popular. Windows ramane activ pe 90% din calculatoare in mai 2014, potrivit datelor netmarketshare.com.