Tami Reller, CFO si CMO al Windows, a vorbit despre cum a fost primit Windows 8 pe piata si a oferit cateva detalii despre viitorul update al sistemului de operare.
Unul dintre oamenii-cheie ai Microsoft, Tami Reller, CFO si CMO al Windows, a vorbit ieri despre planurile pe care compania le are in legatura cu sistemul de operare. A prezentat felul in care Windows 8 a fost primit pe piata si a anuntat cateva informatii referitoare la viitorul update, Windows 8.1.
Tami Reller a spus ca update-ul numit pana acum Windows Blue va purta, oficial, denumirea Windows 8.1. De asemenea, acesta ar urma sa fie gratuit pentru utilizatorii de Windows 8, care il pot descarca din magazinul Windows Store.
Tami Reller, cea care tine in maini partea financiara si de marketing a Windows, a spus ca Microsoft vrea sa isi asigure clientii ca pot sa cumpere acum Windows 8 si sa beneficieze de Windows 8.1 mai tarziu.
Deocamdata, parerile sunt impartite in privinta sistemului de operare lansat anul trecut. Schimbarile sunt menite sa se adapteze la numarul tot mai mare de utilizatori ai smartphone-urilor si tabletelor, gadgeturi care au touchscreen, in timp ce utilizatorii de desktopuri sa se poata bucura de control prin mouse sau tastatura.
Noua interfata cu dale i-a facut pe multi dintre utilizatori sa fie confuzi, la fel si lipsa butonului Start. Una dintre firmele de cercetare a pietei, International Data Corp, a spus chiar ca Windows 8 a contribuit la scaderea vanzarilor de PC-uri cu 14% la nivel mondial, in primele 3 luni ale acestui an. A fost cea mai mare scadere a vanzarilor de PC-uri din istorie.
Reller a mai spus ca Windows 8.1 se va mula mai bine pe tabletele cu ecran mic, de 7 sii de 8 inch. Acest fapt le va permite gadgeturilor cu Windows 8.1 sa concureze cu produse precum iPad mini de la Apple sau Kindle Fire de la Amazon, potrivit ndtv.com.
Windows a vandut, pana acum, peste 100 de milioane de licente de Windows 8.