Actualizarea vine cu imbunatatiri inclusiv la lucrul cu Cortana, Microsoft Edge si Xbox

Microsoft lanseaza astazi update-ul pe noiembrie pentru Windows 10. Compania spune ca a corectat multe dintre defectiunile de care s-au lovit primii utilizatori ai acestei versiuni.

Compania a postat pe site-ul sau un mesaj prin care spune urmatoarele: 

"Odata cu acest update gratuit, am ajuns la un nivel de maturitate al platformei la care putem recomanda cu toata increderea implementarea Windows 10 in toate organizatiile"

Update-ul ne promite o imbunatatire a performantelor, astfel ca acum Windows 10 booteaza intr-un timp cu 30% mai mic decat Windows 7.

Cortana

"Legat de Cortana, se poate folosi un pen (instrument de scris) pentru a efectua adnotari in Cortana Notebook, iar Cortana va recunoaste numarul de telefon, adresa de email si chiar adresa fizica pentru a ajuta la setarea de reminder-e. Cortana poate fi utilizata acum si pentru a tine evidenta evenimentelor personale si a rezervarilor la film, trimitand remindere utile legate de locul unde trebuie sa ajungi si cum sa faci pentru a ajunge la timp, plus optiunea de a rezerva o masina si de a localiza via Uber"

Edge

"Microsoft Edge ofera performanta si securitate imbunatatite, alaturi de un tab de previzualizare, care iti permite sa treci pe deasupra tab-urilor si sa ai o vizualizare asupra continutului paginilor respective fara a fi nevoie sa le deschizi efectiv si fara a parasi pagina de web pe care te afli deja. Microsoft Edge se sincronizeaza acum si cu Facebook, dar si cu informațiile din Reading List pe toate dispozitivele, astfel incat poti reveni cu usurinta asupra informatiilor care te intereseaza cel mai mult"

Acest update la Windows 10 aduce imbunatatiri si pe partea de securitate, dar si la aplicatii precum Calendar sau Photos.

Share articol: