Intr-un cotidian foarte solicitant, biroul este spatiul in care cei mai multi petrec mai multe ore decat acasa.

De cele mai multe ori, task-urile sunt numeroase si dificil de rezolvat, un aspect care are ca rezultat un program prelungit. Intr-un astfel de context este necesar ca munca sa fie cumva simplificata cu ajutorul unor sisteme IT care sa functioneze impecabil: calculator, copiator, imprimanta, videoproiector si multe altele.

Calculatorul pentru birou se alege in functie de scopul utilizarii

La achizitionarea unui calculator de birou, indiferent ca in discutie intra calculatoare refurbished, SH sau noi, criteriile cele mai importante de care trebuie sa se tina cont sunt aceleasi:
• memoria RAM – cu cat mai generoasa, cu atat mai bine;
• procesorul – depinde de activitatea desfasurata, insa un dual-core poate fi o solutie optima pentru multi utilizatorilor. Cu toate acestea, daca este necesar sa se faca editoriale foto/video, de exemplu, alegerea optima consta intr-un procesor quad-core.
• conexiuni si porturi – compatibile cu celelalte dispozitive periferice din biroul respectiv;
• placile video – de preferat dedicate, pentru ca se pot schimba cu altele mai puternice.

Acestea sunt criteriile general valabile, insa pretul pe care firma care achizitioneaza il urmareste poate fi unul limitat. Nici macar bugetul mai mic nu poate fi un impediment in decizia de a cumpara un calculator performant.

In definitiv, un calculator refurbished care provine din stocuri nevandute in tari europene sau de la companii mari din afara, se poate dovedi o alegere excelenta, mai buna chiar si decat investitia intr-un calculator nou.

Monitorul are rolul sau bine determinat in activitatea de birou

Potrivit specialistilor de la Calculator-Ieftin.ro, si in cazul alegerii unui monitor trebuie sa se tina cont de cateva criterii, cu mentiunea ca daca se doreste un monitor mai ieftin, variantele sh sau refurbished sunt solutiile cele mai bune.
• dimensiune - in functie de spatiul de lucru, se pot alege monitoare de dimensiuni mai mari sau mai mici. Pentru un birou mare se poate achizitiona un monitor pe masura, chiar si de 29, 32, 35 de inchi, pentru un birou mic, unul de 22 de inchi sau mai mic;
• rezolutia monitorului – o alegere buna poate fi cea a unui monitor de 1920 x 1080 care, la o dimensiune de 23 sau 24 de inchi, va oferi imagini clare. In aceeasi idee care urmareste eficienta, o rezolutie de 2560×1440 pixeli este optima pentru dimensiunea de 27 de inchi;
• tipul de panou – poate fi Twisted nematic(TN), mai ieftin, dar cu raspuns foarte rapid; VA al carui avantaj consta in faptul ca ofera o buna acuratete a culorilor; IPS sau PLS, mai scumpe, dar mai bune decat primele variante pentru culorile care le ofera;
• optiunile de montare – este de preferat ca monitorul sa aiba un stand bun, solid, care sa se poata regla in inaltime;

Imprimanta sau multifunctionala se alege in functie de necesarul de coli tiparite si format

In cele mai multe birouri exista multifunctionale sh care isi fac impecabil treaba. Intre cele mai importante criterii in functie de care se alege o multifunctionala pentru birou se numara si urmatoarele:
• formatul de tiparire: A4, A3 si A5 s.a.m.d.;
• necesarul de coli tiparite/luna;
• viteza de tiparire;
• color sau alb negru;
• compatibilitate hartie;
• rezolutia de imprimare;
• mod de conectare.

De asemenea, de retinut este ca doar cu un plotter eficient se poate obtine performanta si ca videoproiectorul va determina ca prezentarile sa fie un plus pentru angajati.
 

Share articol: