IMWorld 2015 va avea loc la Romexpo pe 7 si 8 octombrie in acest an.
Robotul care danseaza, telefonul ECHO si bratara care permite controlul tehnologiei prin intermediul gesturilor sunt doar cateva dintre gadgeturile care vor fi prezentate si care vor putea fi testate la Internet & Mobile World 2015 (IMWorld 2015). Cel mai mare eveniment „business to business” din Romania, dedicat solutiilor digitale, mobile si de software isi va deschide portile, in perioada 7-8 octombrie, in Pavilionul Central al Romexpo Bucuresti.
“Ca si in anii precedenti, IMWorld 2015 va reuni sub acelasi acoperis cele mai noi inventii in materie de tehnologie, cele mai tari gadgeturi si cei mai cunoscuti speakeri din domeniu. Vom avea un robot humanoid care danseaza, vom prezenta ultimele trenduri in materie de realitate virtuala si augmentata si vom aduce mai aproape de fiecare dintre noi conceptul de Smart Cities for Smart Citizens si pe cel de Internet of Things”, a declarat Alexandra Dabu, Project Managerul IMWorld 2015.
Toate gadgeturile prezente la IMWorld se vor gasi spre testare in „Innovation Area”, dar si in alte zone special amenajate. De exemplu, la eveniment, „invitat special” va fi GIGI 3, succesorul lui Gigi 1 si Gigi 2, un robot humanoid, cu o inaltime de 1,6 metri, care se misca, danseaza, intoarce capul, te urmareste cu privirea si este capabil sa sustina o conversatie.
Mai departe, un alt gadget interesant care va fi prezentat este MYO, bratara care permite controlul wireless al tehnologiei prin intermediul gesturilor si al miscarilor efectuate de brat. Oricine poarta MYO poate controla prin gesturi PC-ul, smartphone-ul, tableta sau orice alt device, prin Bluetooth. MYO foloseste senzori si o tehnologie computerizata, care se concentreaza asupra activitatii electrice si a muschilor din antebratul purtatorului pentru a determina gesturile.
La IMWorld, poate fi testat si FS ECHO PHONE, care este un concept unic de telefon mobil. Acest telefon pare sa se potriveasca perfect celor care prefera un gadget usor de folosit, cu un design deosebit si care permite initierea de convorbiri de lunga durata, intr-un mod foarte simplu, fara a necesita folosirea unui sistem hands-free. Cu un design revolutionar, telefonul se ataseaza de ureche, unde se pliaza perfect, avand o forma complementara urechii umane. Totodata, materialele folosite la fabricarea acestui telefon (safir, aur, argint, aluminiu si o foita subtire de piele) permit un balans perfect intre dimensiunea si greutatea lui, gadgetul fiind ideal pentru cei care vorbesc mult la telefon.
La standul Telekom Romania, partenerul principal IMWorld, vor putea fi testate solutii de tip smart lightening, smart parking, managed wi-fi si telemedicina. Solutia de iluminat stradal inteligent permite optimizarea consumului de energie si asigurarea securitatii oraselor, cea de smart parking asigura gestionarea locurilor de parcare, in special in orasele aglomerate. Telekom Managed Wi-Fi este o solutie la cheie, cu posibilitaţi de analiza a comportamentului consumatorilor, dedicata companiilor care doresc sa ofere internet wireless clientilor. Viitorul medical consta in telemedicina, prin solutii de consultatii si monitorizari medicale la distanta, bazate pe o infrastructura tehnologica moderna.
De asemenea, IMWorld 2015 va gazdui pe toate scenele sale prezentari despre gadgeturi si ultimele noutati din domeniul tehnologiei.
Printre cei mai importanti speakeri se numara Limor Schweitzer, CEO la Robosavvy, care va deschide „Main Stage-ul”, in a doua zi a evenimentului, cu o sesiune interactiva intitulata „The robots are coming”, in care va prezenta robotul sociabil printat 3D care danseaza. Robotul a mai fost prezentat in cadrul unor evenimente de profil consacrate la nivel european, cum ar fi NEXT Berlin sau festivalul de la Cannes. Limor Schweitzer a fondat, in urma cu 11 ani, RoboSavvy Ltd., companie specializata in dezvoltarea, distributia si vanzarea de tehnologie din domeniul roboticii. Compania dezvolta roboti in scopuri educationale si este creatoarea celui mai inteligent robot de cercetare din lume, cu o inaltime de un metru, precum si a robotului printabil care seamana cu Honda Asimo.
(Limor Scweitzer)
Un alt vorbitor, Javier Martinez, este VP of Business Development la Libelium, companie care furnizeaza hardware si tehnologie utilizata pentru Smart Cities, Smart Agriculture, solutii de mediu si proiecte pentru Internet of Things. in cadrul IMWorld 2015, Javier Martinez va prezenta sesiunea „Smart Cities, Smart Citizens”, in care va pune accentul pe oportunitatea imensa care exista in prezent de a dezvolta tehnologie pentru crearea de „Orase inteligente”, intr-o epoca in care Internet of Things este intr-o continua expansiune. Iluminatul, energia, reteua de apa, calitatea aerului sau transportul sunt elementele esentiale ale existentei unui oras.
Mai departe, Simon Gosling, Global CEO la Happy Finish, are o experienta de 25 de ani in industria publicitatii, timp in care a facut parte din echipele de productie de efecte speciale pentru mai multe filme laureate cu Oscar, intre care Gravity, Harry Potter si Avatar. Simon Gosling este o personalitate recunoscuta in domeniul realitatii vituale si o prezenta obisnuita in calitate de speaker la cele mai importante evenimente de profil din lume. La IMWorld 2015, el va sustine sesiunea „Tomorrow’s Reality – What’s On The VR & AR Horizon?”, in care va prezenta modul in care realitatea virtuala va schimba lumea in care traim si obiceiurile vietii de zi cu zi.
Accesul la IMWorld 2015 se face pe baza de inregistrare prealabila, iar biletele pot fi cumparate online pe www.imworld.ro.