Călătoriile pe Lună ies din ce în ce mai mult din sfera fantasticului, mai ales că NASA a anunțat că lucrează la proiecte prin care oamenii să poată ajunge din nou pe satelitul natural al Pământului.
Și industria privată se orientează, însă, din ce în ce mai mult către „turismul spațial”, iar câteva companii susțin de pe acum că vor duce oamenii pe Lună în următorii doi ani.
Până acum, doar trei superputeri mondiale au reușit aselenizări de succes: Statele Unite, China și Rusia, iar în septembrie Guvernul indian s-ar putea să ocupe locul al patrulea. În luna aprilie, o organizație israeliană non-profit numită SpaceIL a încercat să aterizeze pe suprafața lunară, pentru prima dată în istorie pentru o entitate privată, dar vehiculul s-a prăbușit înainte de aterizare.
Una dintre companiile care pretind că vor reuși să ducă oameni pe Lună până în 202 este Astrobotic. Cu sediul în Pittsburgh, aceasta s-a format ca o echipă care să participe la proiectul Google Lunar X, care, până la urmă, nu s-a soldat cu niciun câștigător. Scopul Astrobotic este acela de a facilita accesul către Lună. Concret, dacă vrei să duci acolo ceva anume, compania îți pune la dispoziție o navetă spațială pentru a-ți îndeplini scopul. Iar asta, până în 2021.
Fondată tot de foști participanți la Google Lunar X, Ispace este o organizație privată cu sediul în Japonia care are ambiții foarte mari. Fondatorii au conturat o viziune pe termen lung, arătând că își doresc să creeze un „oraș lunar” pentru care să folosească apa, mineralele și alte materiale disponibile în spațiu. Proiectul se numește Moon Valley și ar putea fi complet funcțional până în 2040, scriu jurnaliștii de la The Verge.
Intuitive Machines este cea de-a treia companie cu ambiții extrem de mari, mai ales că este fondată de foști ingineri NASA. De fapt, organizația a și fost selectată de NASA pentru a colabora în ceea ce privește proiectul Agenției Spațiale Americane de a transporta diverse încărcături pe Lună.
Niciuna dintre cele trei companii nu a reușit încă să ajungă prea aproape de visul aselenizării, dar asta înseamnă doar că următorii ani vor fi unii foarte interesanți din acest punct de vedere.