Recent, autoritățile islandeze au organizat o „înmormântare” pentru un ghețar gigantic care s-a topit după un val de căldură care a lovit țara. Experții spun că acesta este doar începutul unor schimbări dramatice care se vor produce în viața oamenilor, odată cu intensificarea fenomenului de încălzire globală.
„Nu mai există nicio îndoială că întreaga climă din zona arctică se schimbă rapid și ireversibil”, a declarat Minik Rosing, professor la Universitatea din Copenhaga. Care vor fi, deci, consecințele concrete ale acestui fenomen?
Potrivit unui studiu publicat de Universitatea din Maryland, orașele din SUA se vor încălzi puternic până în 2080. Denver, din Colorado, de exemplu, va deveni la fel de cald precum Borger, din statul Texas, iar Philadelphia va fi mai cald și mai uscat, la fel ca Memphis din Tennessee. De asemenea, New York se va încălzi cu peste 5 grade Celsius.
„Cel mai probabil, în următorii 50 sau 60 de ani va fi imposibil să trăim în mai multe orașe. Ar putea fi un punct fără întoarcere, cu consecințe ireversibile”, a explicat pentru The Guardian Chandana Mitra, professor la Universitatea Auburn.
Un alt efect catastrofal al încălzirii globale va fi creșterea numărului de decese cauzate de căldura excesivă. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a raportat, din 1999 până în 2010, aproximativ 658 de cazuri anuale de decese relaționate cu factori care țin de căldura insuportabilă. Cei mai vulnerabili sunt copiii, bătrânii și membrii comunităților defavorizate, iar în orașele în care poluarea aerului este mare situațiile sunt mult mai frecvente.
Dacă ne uităm cu atenție la știrile din ultimii ani, putem observa și o creștere a numărului de pene generale de current. În viitor, ele vor deveni normalitate, iar asta și din cauza încălzirii globale. Manifestările extreme ale vremii vor spori în frecvență și intensitate în anii următori, iar asta va determina, bineînțeles, și mai multe întreruperi masive ale alimentării cu energie.
Căldura excesivă va produce din ce în ce mai des și efecte care se vor resimți la nivelul infrastructurii, precum topirea asfaltului, de exemplu. Dacă autoritățile nu se pregătesc din timp pentru ceea ce va urma, orașele ar puteaa fi grav afectate. În Pheonix, Arizona, de exemplu, au fost anulate în 2017 aproximativ 40 de zboruri din cauza problemelor grave de infrastructură cauzate de temperaturile de 48 de grade Celsius.
Creșterea inundațiilor va fi, de asemenea, determinată de încălzirea inevitabilă a climei. Specialiștii avertizează chiar că unele comunități ar trebui să ia în considerare să-și schimbe domiciliul, deoarece orașele aflate pe coastă ar putea dispărea în viitor.
Asociate poluării sunt și bolile respiratorii, precum astmul. Emisiile de carbon contribuie la crearea efectului de seră, iar acestea omoară deja aproximativ șapte milioane de oameni anual, conform OMS.
Și hrana oamenilor va suferi modificări, în sensul în care excesul de dioxid de carbon din aer determină o fotosinteză mai rapidă, așa că plantele cresc dezvoltând mai puține proteine și vitamine și mai multe glucide. Aceste modificări se vor vedea, în timp, în alimentația oamenilor și ar putea determina boli grave.
Toate acestea sunt scenarii care se apropie din ce în ce mai mult de realitate, iar dacă e clar că nu le putem opri, ar trebui să încercăm măcar să diminuăm pe cât posibil efectele lor nocive.