Cercetătorii monitorizează îndeaproape o nouă variantă de coronavirus cu o rată neobișnuit de mare a mutațiilor, a cărei incidență a crescut gradual în ultimele luni.
Varianta cunoscută sub denumirea C. 1.2 a fost semnalată recent într-un studiu din Africa de Sud și a stârnit atenția lumii științifice pentru că rata sa de mutație este de aproape două ori mai rapidă decât cea observată la alte variante globale.
Frecvența sa în rândul populației rămâne relativ scăzută și la niveluri mici, dar specialiștii spun că e prea devreme pentru a ne da seama cum va evolua.
„În acest stadiu nu avem date experimentale care să confirme felul în care reacționează această variantă a virusului la anticorpi, dar avem încredere că vaccinurile aflate pe piață în acest moment vor continua să ne protejeze în fața variantelor foarte agresive”, au precizat oamenii de știință.
Până acum, C.1.2 a fost detectată în nouă provincii sud africane, dar și în alte părți ale lumii - precum China, Mauritius, Noua Zeelandă și Marea Britanie. Toutși, deocamdată nu este suficient de frecventă încât să se califice drept variantă aflată în zona de interes a autorităților în ceea ce privește siguranța populației generale.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: