Prezența fosfinei în atmosfera planetei Venus - gazul care poate indica existența vieții - fusese descoperită de NASA în urmă cu 42 de ani.
Rakesh Mogul, biochimist la Universitatea Cal Poly Pomona din California, a cercetat arhiva NASA și a descoperit informații surprinzătoare.
Potrivit acestor date, sonda Pioneer 13 a descoperit semne de fosfină pe Venus în timpul misiunii sale din decembrie 1978. Această informație a trecut însă neobservată până acum, scrie Live Science.
Acest lucru s-a întâmplat probabil din cauză că instrumentul care a analizat atunci atmosfera planetei Venus - Large Probe Neutral Mass Spectrometer (LNMS) al sondei Pioneer 13 - nu fusese construit pentru a căuta compuși de tipul fosfinei.
De aceea, aparatul nu a putut face o separare clară între acest gaz și alte molecule care aveau o masă similară.
Datele colectate atunci de Pioneer 13 și analizate acum, cu noile informații disponibile despre atmosfera planetei Venus, confirmă însă existența fosfinei.
Totodată, echipa lui Mogul a identificat în atmosfera planetei Venus și alte substanțe care, în mod natural, nu ar trebui să existe acolo: oxigen, apă oxigenată și clor.
Prin urmare, pe această planetă există mai multe elemente care ar putea susține viața, dar nu vom avea un răspuns clar dacă misiunile spre Venus nu vor continua.
Planeta ar trebui cercetată în detaliu, cum se întâmplă acum cu Marte. NASA, dar și Rusia, India și Agenția Spațială Europeană vor să trimită sonde de explorare spre Venus.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: