O exoplanetă ciudată a fost descoperită în apropierea Terrei, orbitând o stea la o distanță de doar 31 de ani lumină. 

Aceasta a fost numită GJ367b și este una dintre cele mai mici exoplanete descoperite vreodată, doar puțin mai mare decât Marte. Aceasta este și una dintre cele mai compacte găsite vreodată, cu o densitate aproape la fel cu cea a fierului pur. Mai mult, este extrem de aproape de steaua sa gazdă și poate parcurge o orbită completă în opt ore.

Astronomii încearcă încă să-și dea seama cum s-a format această planetă, dar cred că descoperirea ei este una importantă. „Încă de când am reușit să determinăm masa și raza planetei, GJ 367b a fost clasificată drept o planetă stâncoasă. Pare să aibă destul de multe în comun cu Mercur, lucru care o plasează în categoria planetelor cu dimensiuni mai mici decât Terra și care ne permite să ducem mai departe cercetările care au scopul de a descoperi un al doilea Pământ”, a explicat Kristine Lam, astronom la Institutul de Cercetare Planetară din cadrul Centrului German Aerospațial.

GJ 367b a fost o descoperire întâmplătoare, iar pentru că se află atât de aproape prezența ei a fost detectată de telescopul TESS al NASA. Apoi, astronomii au folosit metoda vitezei radiale pentru a determina dimensiunile planetei, aflând că are un diametru de circa 9.000 de kilometri și o masă de 8,106 grame pe centimetru cub. Comparativ, densitatea Terrei este de 5,51 grame pe centimetru cub, iar cea a fierului de 7,874 grame pe centimetru cub, la temperatura camerei.

Aceste detalii ne-ar putea dezvălui mai multe despre compoziția exoplanetei, mai ales că avem deja ceva similar în apropiere, în Sistemul Solar. „Densitatea mare indică faptul că planeta este dominată de un nucleu de fier. Aceste proprietăți sunt similare cu cele ale planetei Mercusys, care are un nucleu disproporționat compus din fier și nichel ce o diferențiază de alte corpuri cerești terestre din Sistemul Solar”, a explicat astronomul Szilárd Csizmadia.

Nu este posibil ca GJ 367b să fie un al doilea Pământ, deși orbitează o stea pitică roșie care are aproximativ jumătate din masa Soarelui - o stea mult mai rece - proximitatea față de aceasta face ca planeta să aibă o jumătate poziționată constant către sursa de căldură și lumină, unde temperaturile sunt foarte ridicate, iar cantitatea de radiații este și ea mare. Așadar, nu este un mediu propice dezvoltării vieții.

Importanța descoperiri stă în faptul că ne-ar putea conduce spre alte lumi care să se dovedească a fi mai ospitaliere. „Din moment ce steaua e atât de strălucitoare și apropiată, avem șanse mari să vedem și alte planete din acest sistem”, au mai spus specialiștii. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: