Pentru prima dată de când se fac măsurători climatice, a plouat pe vârfurile de obicei înghețate ale Groenlandei, la peste 3.000 de metri altitudine.
Temperaturile au ajuns peste pragul înghețului pentru a treia oară în mai puțin de un deceniu. Astfel, aerul cald a alimentat căderi de precipitații masive, un fenomen nemaivăzut până acum. Din această cauză, o mare cantitate de gheață s-a topit, de șapte ori mai multă decât media zilnică în această perioadă a anului.
„Ceea ce se întâmplă nu este doar un deceniu marcat de o evoluție climatică fluctuantă. Este fără precedent”, a declarat Ted Scambos, cercetător, pentru CNN.
„Evenimentele meteorologice din ce în ce mai frecvente, precum topirea ghețurilor, vânturile puternice, iar acum și ploaia, au fost dincolo de ceea ce considerăm a fi normal, mai ales în ultimii zece ani”, au mai spus specialiștii. „Și această tendință pare să se continue”.
În luna iulie, Groenlanda a experimentat unul dintre cele mai grave evenimente referitoare la topirea ghețurilor, atunci când a pierdut 8,5 miliarde de tone într-o singură zi. În 2019, Groenlanda a pierdut 532 de miliarde de tone de gheață, iar ca rezultat nivelul apelor continentale a crescut cu 1,5 milimetri. Și alte evenimente neobișnuite au devenit din ce în ce mai frecvente.
Potrivit specialiștilor, ploaia va avea un efect de durată asupra proprietăților zăpezii, acoperind zăpada cu o crustă care va absorbi mai multă energie de la soare, până când e acoperită de un nou strat. Ce se va întâmpla, de fapt, vom vedea, probabil, în viitorul apropiat.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: