O echipa de cercetatori vrea sa faca lumina in cazul materiei negre. Particula aceasta ar putea explica misterul
Materia neagra a ramas unul din marile mistere ale Universului, altaturi de energia neagra si de cauza Big Bang-ului. Desi nu au putut detecta vreodata pana acum materie neagra, cercetatorii cred ca acesta ar compune aproape 85% din masa intregului univers. Concluziile lor se bazeaza deocamdata doar pe efectul gravitational pe care aceasta l-ar exercita asupra stelelor, galaxiilor si roiurilor de galaxii.
O echipa de astronomi si fizicieni de la Universitatea din Southmapton si-a propus sa faca lumina in acest caz, apeland la o solutie ingenioasa. Acestia sugereaza faptul ca pana acum, materia neagra nu a fost descoperita din cauza faptului ca are o masa mult mai mica decat se estimase vreodata.
Cercetatorii propun o particula fundamentala ipotetica, avand o masa de 0,02% din cea a unui electron. In teorie, tocmai masa redusa ar fi cauza pentru care nu putem detecta materia neagra pe Pamant. Particula interactioneaza puternic cu materia normala si nu ar putea penetra atmosfera Pamantului, iar in acest caz, detectoarele de materie neagra ar fi inutile.
“Poate ca particula noastra suna a nebunie, dar pana in momentul de fata nu exista nicio observatie stiintifica sau experiment care sa o contrazica. Materia neagra e una din marile probleme ale fizicii. Speram ca sugestia noastra sa ii inspire si pe altii sa dezvolte o teorie mai detaliata sau chiar experimente” spune unul din autorii studiului, James Bateman.