Cu o zi inainte ca America sa sarbatoreasca 44 de ani de la aselenizare, fondatorul Amazon, Jeff Bezos a facut un anunt extrem de important.

CEO-ul Amazon a declarat ca, in urma testelor efectuate, "comoara" pe care a descoperit-o in Atlantic in acest an reprezinta piese din motoarele-racheta F-1 ce erau atasate modulului din misiunea Apollo 11, scrie CNN, citat de stirileprotv.ro

"Acum 44 de ani, Neil Armstrong a pus piciorul pe luna, iar noi acum am recuperat o bucata din minunea tehnologica ce a facut acest lucru posibil", a spus Bezos.

Pe una din componente, cercetatorii au descoperit numarul 2044, care nu este insa un mister. El corespunde, potrivit lui Bezos, numarului de serie 6044 pentru motorul 5 al misiunii.

Rachetele au fost considerate pierdute pentru totdeauna dupa ce s-au desprins de nava la aproape 100.000 de metri de Pamant si s-au prabusit in Oceanul Atlantic.

Utilizatorii CNN s-au amuzat pe acest subiect si au spus ca poate Bezos ar trebui sa le scoata la vanzare chiar pe site-ul pe care il conduce, Amazon.com.

Mai mult de 600 de milioane de oameni au urmarit pe 20 iulie 1969 la 02:56 GMT, de pe pamant, clipa in care astronautii Neil Armstrong si Buzz Aldrin au pasit pe Luna.

Armstrong a declarat, imediat dupa ce a pus piciorul pe Luna: "Este un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire".
Momentele istorice au fost "capturate" de camerele TV instalate de Eagle si pornite de Armstrong.

Dupa ce au filmat totul cu o camera de televiziune, astronautii au primit un mesaj din partea presedintelui american care se afla la Casa Alba: "Acesta pare sa fie cel mai important telefon care s-a dat vreodata".

Mai multe tari printre care si Marea Britanie au trimis mesaje de felicitari pentru Statele Unite.

In timp ce Aldrin si Armstrong colectau mostre, Michael Collins spunea turnului de control din Houston ca a orbitat cu succes pe Luna cu naveta Columbia, iar decolarea a fost programata la 17:50 GMT.

Stiati ca...

Dupa revenirea pe pamant, Armstrong a declarat ca ar fi spus: "That's one small step for a man, one giant leap for mankind" si nu "That's one small step for man, one giant leap for mankind", ceea ce a denaturat intelesul sintagmei care a devenit foarte curand cunoscuta la nivel global.

Neil Armstrong si Edwin Aldrin au petrecut, in total, 21 de ore pe Luna, dintre care doua ore si jumatate in afara modulului de aterizare.

Cei trei barbati au stat urmatoarele 21 de zile in carantina la o baza militara americana, o procedura care a fost eliminata in urmatoarele misiuni pentru ca nu s-au gasit organisme straine in corpurile astronautilor.

Un numar de zece astronauti au calatorit pe Luna in alte sase misiuni, ultima fiind Apollo 17, care s-a incheiat in 1972.

Un studiu asupra audientelor TV, efectuat pe un esantion de 3.000 de telespectatori, plaseaza pe locul intai momentul in care Neil Armstrong a pasit pe Luna la capitolul evenimente memorabile.

Share articol: