Cercetatorii au descifrat in sfarsit genomul unei arme biologice obtinuta de URSS acum in timpul Razboiului Rece.
In anul 1979, cel putin 66 de oameni si-au pierdut viata in urma contactului cu o arma biologica misterioasa, care scapase din laboratoarele URSS. Arma fusese creata in secret, in timpul Razboiului Rece, insa moartea acestor persoane a fost un nefericit accident, nu o actiune planificata.
Bacteria creata de oamenii de stiinta sovietici a scapat din laborator pe 2 aprilie 1979, din cauza montarii gresite a unor filtre de aer care fusesera inlocuite. Arma biologica era tinuta in secret, intr-un laborator de langa orasul Ekaterinburg, scrie Science Alert.
In urma incidentului, la aceasta bacterie au fost expuse mai multe persoane, iar numarul victimelor s-a situat intre 66 si 105 persoane, in functie de rapoartele citate. Incidentul a fost insa musamalizat rapid, autoritatile sovietice punand aceste decese pe seama consumului de carne contaminata, care s-ar fi vandut pe piata neagra.
In anul 1994, o ancheta facuta de Universitatea Harvard a demonstrat ca oamenii aceia au murit din cauza contactului cu spori de antrax. Era insa vorba de o forma modificata a bacilului antrax, o arma biologica obtinuta in laborator, prin modificari genetice.
Incidentul este numit acum de cercetatori "Cernobilul biologic" si este considerat una dintre cele mai mari expuneri la antrax din istorie. Numarul victimelor putea ajunge la sute de mii, daca in acea zi vantul ar fi batut in directia orasului Ekaterinburg.
Desi se stie de mult ca arma biologica folosita de sovietici era antraxul, pana acum cercetatorii nu au stiut cum fusese modificata bacteria. Recent, o echipa de la Universitatea din Arizona de Nord a analizat mostre de tesut de la victimele incidentului din 1979. Astfel, cercetatorii si-au dat seama ce modificari genetice facusera savantii sovietici si au reusit sa secventieze genomul bacteriei.
Prin doar cateva modificari genetice, sovieticii reusisera sa obtina un bacil mult mai periculos decat forma sa naturala.
Expertii occidentali sunt ingrijorati, pentru ca este posibil ca rusii sa continue si acum cercetarile in domeniul armelor biologice, iar autoritatile de la Moscova refuza accesul strainilor in aceste laboratoare. Potrivit unor informatii, manipulari genetice similare s-ar fi facut in timpul Razboiului Rece si pe bacteriile care provoaca ciuma, tularemia si boala legionarilor.