O nouă teorie susține că oamenii nu sunt vinovați de dispariția mamuților lânoși.

Potrivit unui studiu realizat de experții de la Universitatea Cambridge, aceste animale nu au dispărut din cauză că au fost vânate, ci ca urmare a încălzirii globale.

Astfel, topirea ghețarilor a dus la inundarea stepelor, făcând imposibilă hrănirea mamuților, care consumau diferite specii de plante.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat resturi animale și vegetale găsite în solul din zona arctică, realizând apoi o secvențiere ADN.

Mai mult, cercetarea demonstrează că mamuții au dispărut mult mai târziu decât se credea până acum: au fost găsite dovezi ale existenței lor în Siberia acum 3.900 de ani.

Prin urmare, mamuții și oamenii au coexistat timp de multe mii de ani, de aceea este puțin probabil ca extincția lor să fi fost provocată de vânătoare.

Modificările provocate de încălzirea climei care a urmat după ultima eră glaciară au fost foarte rapide, iar aceste animale nu au mai avut timpul necesar pentru a se adapta la noile condiții, scrie Daily Mail.

În locul stepelor care le asigurau sursa de hrană, au luat naștere în scurt timp mlaștini și păduri. Yucheng Wang, zoolog la Cambridge, precizează că mamuții au început să fie afectați de încălzirea globală după terminarea ultimei ere glaciare, acum 12.000 de ani.

Totuși, deși tot mai puțin numeroși, mamuții au mai supraviețuit un timp, până în Holocen, perioada în care ne aflăm în prezent.

Studiul arată impactul puternic pe care îl poate avea încălzirea climei asupra unor specii, mai ales atunci când fenomenul este de mare amploare și se petrece brusc.

Cercetătorii avertizează că situația s-ar putea repeta, iar oamenii riscă să fie victimele unei noi extincții.

Concluzia studiului a fost publicată în revista Nature.

 


 

Share articol: