Aceasta este o posibilă explicație pentru un fenomen straniu, detectat cu ajutorul unui instrument de la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Recent, AMS, un spectrometru din laboratorul ISS, a detectat nuclei de antiheliu, adică elemente care formează antimateria.

Observația i-a pus pe gânduri pe cercetători, pentru că antimateria a fost observat până acum doar în laborator, unde este produsă intenționat, în cadrul experimentelor.

Antimateria este formată din particule similare materiei, dar care au sarcină electrică opusă: pozitronul este echivalentul electronului, dar sarcina sa electrică este pozitivă, în loc să fie negativă.

De aceea, dacă pozitronul și electronul ar intra în contact, s-ar anihila reciproc, prin urmare materia și antimateria nu pot interacționa.

Totuși, detectarea unor particule de antimaterie în spațiul cosmic demonstrează că acest tip de materie există în universul nostru.

Căutând originea nucleilor de antiheliu detectați la spectrometru, o echipă de astronomi coordonată de Simon Dupourqué de la Institutul de Cercetare în Astrofizică din Franța a ajuns la concluzia că particulele provin de la antistele, adică stele alcătuite din antimaterie.

Materia normală care ajunge la suprafața unor antistele ar produce emisii puternice de radiații gama. Analizând peste 5.000 de semnale de acest fel, înregistrate în decursul a 10 ani de Telescopul Fermi, astronomii au identificat 14 posibile antistele.

Realizând o simulare pe baza acestor date obținute, cercetătorii cred că numai în galaxia noastră ar putea exista mai multe antistele: mai exact, o antistea pentru fiecare 400.000 de stele normale.

Teoria astronomilor francezi este foarte interesantă, pentru că sugerează faptul că o cantitate semnificativă de antimaterie există în universul nostru și nu a fost distrusă de interacțiunea cu materia obișnuită.

Studiul a fost publicat în revista Physical Review D.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

 

Share articol: